10 locuri de văzut în Anglia

596

Anglia se află în sudul insulei Marii Britanii şi se învecinează cu Scoţia şi cu Ţara Galilor. Cu siguranţă ştii că Londra este capitala Angliei dar totodată şi capitala Regatului Unit. Ploile fac parte din rutina obişnuită a acestui loc şi este un loc preferat celor care nu preferă căldura excesivă.

Ce mai ştim despre Anglia? Poate doar ai auzit, ai fost sau ai avut prieteni care au fost studenţi o perioadă la universităţile acestui loc:

  • Oxford – centru universitar cu 40 de colegii independente, înfiinţat în anul 1200
  • Cambridge – deschis încă din secolul al XIII-lea are o arhitectură impresionantă

Ce poţi vizita în Anglia

Obiectivele turistice din Anglia sunt numeroase dar şi spectaculoase. Turiştii dornici de a explora locuri noi aici vin pentru a se delecta cu frumuseţea clădirilor şi locurilor ce reprezintă acest loc. Dacă te-ai hotărât şi pentru prima oară vrei să mergi în Londra sau ai mai fost dar nu ai avut timp să vezi toate obiectivele atunci poate în lista de mai jos este vreunul pe care l-ai ratat.

1.Big Ben

Acesta este un turn cu ceas care a supravieţuit celui de-al Doilea Război Mondial iar clopotului din interiorul turnului cântăresţte numai 13 tone.

2.London Eye

Aceasta este o roată foarte mare ce se situează pe malul Tamisei ce se învărte foarte încet cât să permită turiştilor să se urce fără să se oprească.

3.Tower of London

Turnul a fost construit de William Cuceritorul şi găzduieşte numeroase mituri şi legende.

4.Palatul Buckingham

Acest palat a fost deschis pentru public din anul 1993 şi este reşedinţa oficială al suveranului Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord. Înauntru puteţi vedea multe opere de artă, mai ales tablouri celebre.

5. St Paul`s Cathedral

Chiar dacă este o catedrală aceasta găzduieşte artefacte interesante dar şi monumente ale unor britanici foarte importanţi din trecut. Aici se găsesc şi diferite morminte, aproximativ 200.

6.British Museum

Este cel mai vechi muzeul din lume ce te poartă prin diferite etape ale istoriei şi conţine peste 6 milioane şi jumătate de obiecte de artă plus 94 de expoziţii permanente şi temporare.

7.Tower Bridge

Podu la fost construit acum 100 de ani şi este un obiectiv turistic foarte important în Anglia, astfel oamenii pot traversa Tamisa prin intermediul lui.

8.Trafalgar Square

O piaţă situată în centrul Londrei şi este un loc perfect pentru demonstraţii şi manifestaţii. Cel mai mare obiectiv turistic de aici este Columna lui Nelson.

9.Piccadilly Circus

Este una dintre cele mai aglomerate pieţe din Londra iar în centrul acesteia se află se afla făntâna memorială Shaftesbury.

10.Madame Tussauds

Acest muzeul al figurilor de ceară al diferitelor personalităţi şi vedete este foarte popular pentru mulţi turişti din întreaga lume.

RASPUNDE

Te rog adauga comentariul tau
Introdu numele tau aici