5 lucruri pe care să nu le faci înainte de culcare

Cu toții ne dorim să dormim bine și să ne odihnim. Dar puțini ne dăm seama că avem obiceiuri dăunătoare somnului și odihnei. Chiar și mai puțini sunt dispuși să facă un efort pentru a schimba ceva așa încât să remedieze această problemă. Mai jos vom menționa și argumenta 5 lucruri pe care nu trebuie să le mai facem.

Nu mai adormi uitându-te la televizor

Este un obicei dăunător, pentru că uitatul la televizor înainte de culcare stimulează activitatea creierului. Mai mult, lumina albastră împiedică formarea melatoninei, hormon de care avem nevoie pentru a putea dormi bine. Dacă vrei să dormi și totuși nu te ia somnul, citește o carte. Are aceeași capacitate de a induce somnul dar permite formarea melatoniei și deci are efect folositor asupra ta.

Nu mai sta cu ochii în ecranul telefonului

Chiar dacă te ocupi de câteva mailuri urgente sau doar îți actualizezi versiunile de software, nu e bine să stai cu ochii în telefon înainte de culcare. Gonește somnul la fel ca și uitatul la televizor. Amână aceste activități până a două zi. Sigur e posibil! Somnul și pregătirea pentru somn ar trebui să fie prioritatea serii și a nopții.

Nu mânca alimente grase sau picante la cină

Cina ar trebui să fie formată din alimente ușoare dar suficient de sățioase. Dacă sunt prea grele s-ar putea ca peste noapte să te încerce disconfortul gastric și în loc să dormi să te tot framânți de pe o parte pe alta. Dacă alimentele nu sunt sățioase e posibil că peste noapte să ți se facă foame și peste noapte să dai iama la frigider. După 2-3 abateri se poate instala un obicei care duce la îngrășare accelerată.

Nu consuma cofeină

Desigur că știi că nu trebuie să bei cafea înainte să mergi la culcare. Dar cofeina nu se găsește doar în cafea, ci și în sucuri, ciocolată, etc. Chiar și unele băuturi decofeinizate tot conțin o cantitate mică din această substanță. Nu consuma astfel de produse dacă vrei să dormi bine, pentru că nu vei reuși.

Nu uita să-ți pregătești somnul

Daca vrei să dormi bine, e indicat să ai un ritual înainte de culcare. Un obicei bun care să te pregătească pentru odihnă. Poate e nevoie de o baie caldă și relaxantă, poate e nevoie să beai un ceai. Poate e bine pentru ține să citești câteva pagini dintr-o carte sau să te relaxezi printr-un proces grijuliu de demachiere. Sau pur și simplu să pui deoparte 10-15 min în care să te gândești la cum a fost ziua care s-a încheiat și ce ai de învățat din ea.

Tu alegi ce-ți place să faci înainte de somn. Dar alege bine, dacă vrei să te odihnești ca un prunc. Somn ușor!

People image created by Phduet – Freepik.com

RASPUNDE

Te rog adauga comentariul tau
Introdu numele tau aici