5 lucruri pe care să nu le spui copiilor

298

De cele mai multe ori furia ne face să spunem lucruri pe care nu le dorim, chiar şi în cazul copiilor. Ne supără foarte tare atunci când greşesc încât aruncăm cu vorbe către ei fără să ne dăm seama că aceştia sunt mai sensibili. Unele cuvinte pot fi interpretate greşit de aceşti şi mai mult, îi pot afecta toată viaţa contribuind la formarea lor ca viitor adult.

Dacă ştii că te mai enervezi pe cel mic dar nu vrei să arunci cu vorbele care să îl doară, atunci află ce lucruri este mai bine să nu le spui pentru a-l afecta.

1. „Taci!” Faptul că nu îi dai drept la replică şi îl obligi să tacă poate aduna furie în sufletul lui dar în acelaşi timp poate crea şi un sentiment de inferioritate ceea ce îi poate afecta stima de sine.

2. „Eşti ca sora ta! /De ce nu eşti ca sora ta?” Comparaţiile nu trebuie să aibă loc într-o familie, mai ales când vine vorba despre fraţi şi surori. Un părinte nu trebuie să facă diferenţa între copiii săi şi mai ales să le spună acest lucru. Pot crea conflicte între cei doi sau să apară sentimentul că nu este dorit cel criticat.

3. „Sacrificăm totul pentru tine degeaba!” Nu trebuie să îl faci să se simtă vinovat pentru eforturile pe care le faci pentru acesta. Va considera că este o povară pentru voi şi se poate închide şi mai mult în sine sau chiar refuza ajutorul vostru pe viitor.

4. „Ce se întâmplă cu tine? Ce ai?” La auzul acestor vorbe copilul chiar ar putea să se întrebe cu ce a greşit şi dacă atât de grav, ba chiar să creadă că face numai lucruri greşite iar cei din jurul lui îl consideră un pericol.

5. „Nu ar trebui să fii aşa, ai tot ce îţi doreşti!” Greşelile pe care le face un copil nu au nici o legătură cu faptul că are multe jucării de exemplu, sau că i se face toate poftele. Aceste vorbe îl vor face să fie dezamăgit de el şi să îi scadă încrederea în sine.

RASPUNDE

Te rog adauga comentariul tau
Introdu numele tau aici