Stresul este o definită ca o stare de tensiune și încordare ce este determinată de factori externi dar și de factori interni, ce țin de fiecare persoană în parte. Stările de încordare de la muncă dintre colegi sau cu șefii, timpul stat peste program sau nivelul ridicat de muncă, pot ajunge pe lângă extenuare să genereze stres.
În termeni psihologici putem spune că stresul se referă la relația dintre mediu și persoană iar cea din urmă evaluează mediul ca amenințând starea de bine a acestuia. Factorii care pot genera stresul sau stresorii pot fi următorii: situația financiară precară, boala psihică sau fizică, conflictele cu prietenii, lipsa de prieteni, problemele în familie, probleme la locul de muncă, dezastre naturale sau lipsa de încredere și nemulțumirea față de sine.
Este foarte important ca să depistăm atunci când suntem stresați și să încercăm să diminuăm stresul deoarece acesta pe termen lung ne poate afecta atât pe plan emoțional, relațional cât și din punct de vedere fizic. Mai jos ai 5 metode ce te pot ajuta să scapi de stres.
1. Fă o baie fierbinte. După ce ai ajuns seara acasă și ai luat cina, înainte să te bagi la somn, nu ezita să te răsfeți într-o cadă plină cu apă fierbinte și cu spumă parfumată.
2. Practică yoga sau fă meditație. Poți găsi lecții chiar pe internet despre cum să practici una din cele două. Este recomandată să practici în fiecare zi, meditația poate fi chiar realizată de exemplu și la muncă în momentele stresante.
3. Uite-te la o comedie. Răsul face bine indiferent de problemele pe care le ai. O porție de răs seara după o zi stresantă te poate relaxa.
4. Dansează. Dansul este alcătuit dintr-un ansamblu de mișcări care ne fac să ne simțim mai bine, mai ales că putem asculta în același timp muzica noastră preferată.
5. Ieși cu prietenii. Socializarea este foarte importantă pentru sănătatea psihică. Așa că de câte ori ai ocazia nu ezita să ieși în oraș să vorbești cu prietenii, fiind important să nu te închizi în sine atunci când te simți copleșită de stres și de probleme.