6 rimeluri care merită să fie încercate

Ce rost are să îți irosești timpul și banii încercând tot felul de produse care de care mai promițătoare? Noi am selectat pentru tine o serie de rimeluri care merită încercate cu adevărat. Vrei un produs care să nu se transfere pe pleoape, dar să îți ofere volum și alungire fără să îți încarce genele? Iată care sunt recomandările noastre:

  • Pixi by Petra Lash Lift 188

Pe cât de diferit este acest produs față de cele obișnuite, pe atât de eficient este. La prima vedere, conține o perie care oferă volum genelor, numai bună pentru genele de sus. Iar dacă genele de jos au nevoie de o atenție mai deosebită, acest rimel are grijă și de ele. La capătul rimelului vei găsi și o perie subțire și precisă, numai bună pentru genele de jos și colțurile ochiului.

  • Glossier Lash Slick

Vei avea nevoie de acest rimel în acele zile în care vrei să pari trează, dar fără un machiaj prea intens. Cu alte cuvointe, acest rimel este exact ce ai nevoie pentru machiajul de zi cu zi. Alungește și separă genele fără să le încarce.

  • Benefit Cosmetics BADgal BANG! Volumizing Mascara

Această mascara este foarte rezistentă, mai exact, 36 de ore. Oferă volum instant, super alungire, iar genele nu se simt încărcate. Formula sa a fost realizată prin tehnici foarte moderne.

  • Tarte Maneater Voluptuous Mascara

Dacă îți plac produsele de machiaj cu un ambalaj deosebit, acesta sigur te va cuceri încă de la prima vedere. Cu toate acestea, nu doar ambalajul i-a adus faimă. Alungește genele, le ondulează și le face mai voluminoase încă de la prima aplicare. Nu se strânge sub ochi și nu lasă acel efect de gene încărcate excesiv.

  • Gucci Intense Volume Mascara

Ambalajul este unul foarte elegant. Pur și simplu nu are cum să nu îți placă ceva atât de sexy și atrăgător. Și partea cea mai bună, formula este la fel de intensă precum ambalajul produsului. Genele rămân de un negru intens, imposibil de ignorat.

  • Maybelline Volum’ Express The Falsies Push Up Drama Mascara

Așa cum funcționează un sutien cu push-up, la fel se întâmplă și cu acest rimel aplicat pe genele tale. Ondulează genele atât de frumos că nu ai cum să nu îl iubești încă de la prima aplicare.

 

 

RASPUNDE

Te rog adauga comentariul tau
Introdu numele tau aici