Este cunoscut faptul că 1 din 8 femei care au născut suferă pentru o vreme de depresie postpartum. Durata acestei stări variază. La fel şi intensitatea simptomelor şi trăirilor femeii. Ce poţi face pentru mama copiilor tăi? Pentru fiica ta proaspătă mămică? Pentru sora ta? Să fii atent(ă) la felul cum se comportă şi să o ajuţi aşa cum vezi că are nevoie. Dacă recunoşti la ea următoarele 5 simptome, cere ajutor de specialitate pentru că depresia postnatală a început să se intaleze. Dacă luaţi măsuri imediat, atunci recuperarea proaspetei mămici va fi una rapidă.
Insomnia
Majoritatea bebeluşilor îşi ţin mamele treze zi şi noapte. Femeile nu sunt obişnuite cu ciclurile de somn ale copiilor şi în primele săptămâni sunt complet date peste cap. Ca să reuşească şi ele să se odihnească e necesar ca măcar din când în când o persoană de încredere să supravegheze bebeluşul. Ideal ar fi ca această persoană să fie tatăl copilului. Dar pot fi ajutate şi de membrii familiei care au mai mult timp liber de pus la dispoziţie.
Iritabilitatea
Această stare izvorăşte adesea din neodihnă dar şi schimbările hormonale care se produc au aportul lor la problemă. Încercaţi să nu aduceţi în discuţie subiecte delicate (dacă au aşteptat până acum sigur mai pot aştepta câteva săptămâni), nu-i faceţi reproşuri. Ajutaţi-o cu treburile casei aşa încât să nu rămână cu ele nefăcute şi încercaţi împreună să faceţi un program. Analizaţi nevoile bebeluşului şi nevoile voastre din casă şi veţi vedea că rezultă cu grafic digerabil.
Crizele de plâns
Chiar dacă sunt puse pe seama hormonilor, uneori femeia plânge pentru că realizează nişte lucruri. Că viaţă ei s-a schimbat. Că bebeluşul e cea mai importantă fiinţă din viaţa ei şi că ea e 110% responsabilă pentru el. Că sunt lucruri pe care nu le mai poate face ca înainte. Poate că are şi nişte neputinţe fizice temporare (Cezariana are şi ea impactul ei). Poate viaţa intimă dintre parteneri a fost disturbată de sarcină şi naştere şi încă nu au reuşit să se mai gândească şi la ei. Nu e chiar simplu să înţelegi cauzele crizelor de plâns ale unei proaspete mămici. Iar unele nici nu vor să le spună. Li se pare mai simplu să plângă – scapă fără prea multe explicaţii (aici este de fapt o neputinţă în comunicare).
Copleşirea
Atunci când motivele crizelor de plâns se intensifică se ajunge la sentimentul de coplesire. Dacă a ajuns aici, trebuie abordată situaţia cu multă răbdare şi sensibilitate. Nu bruscați femeia, n-o împovăraţi, n-o învinovăţiţi. Dacă după ce a mai recuperat la capitolul odihnă, dacă a luat un pic de pauză (poate a ieşit pe afară şi s-a întâlnit cu vreo prietenă) şi încă se simte copleşită începeţi să căutaţi ajutor de specialitate (psiholog, psihoterapeut, grup de sprijin – chiar şi online e de ajutor!)
Labilitatea afectivă
E posibil că schimbările bruşte de stare să rezulte din toate schimbările care s-au petrecut într-un timp scurt. Să nu fii reuşit să le digere. Să mai aibă nevoie de timp ca să renunţe la vechea imagine de sine şi să intre în „papucii” de proaspătă mămică. I-ar fi de ajutor dacă ar fi sprijinită de soţ în toate lucrurile, dacă ar putea să comunice afectuos, dacă ar fi ajutată să se obişnuiască cu noua situaţie din familie – cu bebeluşul care plânge mereu, cu pamperşii care trebuie schimbaţi şi când n-are chef, etc. Pas cu pas lucrurile se pot îmbunătăţi.
Dar dacă după câteva săptămâni situaţia se prezintă la fel (cu o oarecare ciclicitate), înseamnă că trebuie să cereţi ajutor de specialitate. Cel pe care l-aţi căutat deja, după cum menţionam mai sus.
