Dacă vrei să vizitezi Egiptul nu vei regreta. Istoria acestuia este una foarte frumoasă iar dacă eşti pasionată de ceea ce se întâmplă în trecut aici atunci trebuie să mergi să vezi locul chiar cu ochii tăi, chiar dacă nu se mai păstrează în totalitate ceea ce a fost în trecut. Nu trebuie decât să mergi acolo, să închizi ochii şi să îţi imaginezi măcar puţin din istoria de mai jos.
Zona deşertică ce caracterizează acest loc, faptul că nu au putut pătrunde alte influenţe culturale, a făcut ca Egiptul Antic să aibă un stil artistic specific. Arta acestui loc cuprindea: bijuterii, pictură, desene pe papirus, sculptură, arhitectură şi alte moduri de exprimare a artei din timpurile preistorice.
Arta Egiptului Antic are în primul rând un caracter religios deoarece aceasta era dedicată pentru glorificarea faraonului care era considerat un urmaş al zeilor. Ceea ce se păstrează în mare parte şi în timpurile de acum este faptul că cei decedaţi sunt înmormântaţi cu bunurile materiale care se crede că le este de folos pe lumea cealaltă.
Construcţiile de pe timpul acela era foarte atent construite de către arhitecţi din piatră sau din cărămizi ce erau uscate mai întâi la soare. Aici este vorba despre construcţii precum temple, forturi de apărare, case particulare şi palatele. Chiar dacă nu se folosea mortar multe dintre construcţiile monumentale ale Egiptului au rămas în picioare mult timp. Un exemplu bun, de care cu siguranţă ai auzit, ar fi Piramidele lui Keops.
Ce sunt piramidele? Piramidele sunt construcţii monumentale din blocuri mari de piatră ridicate pentru faraoni şi pentru familiile acestora. Faraonii îşi ridicau aceste morminte încă din timpul vieţii pentru a arăta bogăţia şi forţa dar şi pentru a asigura o legătură cu zeii protectori. Totodată existau şi temple de cult în care se făceau ritualuri de cult de către preoţi.
Cât despre pictură, se folosea tehnica frescei cu scene expuse de la sol la tavan, pe tot peretele cu personaje statice sau surprinse în diferite mişcări.
Sculptura era şi ea impresionantă şi se referea la statui, basoreliefuri şi altoreliefuri iar cei ce aveau astfel de reprezentări erau zeii dar şi faraonii.
- De-a lungul timpului arta Egiptului Antic a descoperit numeroase schimbări dar şi îmbunătăţiri. Istoria artei este una foarte lungă şi frumoasă insă cel mai bine este exprimată prin imagini care sunt senzaţionale. Aşadar, dacă te pasionează istoria artei merită să vizitezi şi să explorezi Egiptul.