Faptul că trebuie să bem 2 litrii de apă pe zi nu mai este nici un secret. Dar oare aceşti 2 litrii de apă trebuie să fie apă plată sau poate fi şi apă minerală? Dacă te dai în vânt după apa minerală înseamnă că ţi-ai pus vreodată această întrebare. Aşa că te invităm să citeşti mai departe ce avantaje şi ce dezavantaje poate avea apa minerală şi apoi te hotărăşti în ce cantitate să o consumi de acum încolo.
AVANTAJE
Apa minerală potoleşte setea mai rapid şi pentru mai mult timp decât apa plată. Dacă o bei în sezonul călduros sub formă simplă, limonadă, cu sirop sau cu vin îţi poate potoli setea şi te revigorează.
Apa minerală conţine săruri de rehidratare şi minerale, astfel are o valoare terapeutică.
Apa minerală se poate folosi cu succes în bucătărie pentru clătite şi prăjituri deoarece le face mai pufoase.
Apa minerală cu mai mult sodiu este bună pentru cei care suferă de hipotensiune şi realizează efort considerabil pe perioada verii.
Apa minerală se poate folosi pentru tratarea litiazei renale.
Apa minerală nu conţine grăsimi, zahăr sau calorii.
Apa minerală oferă senzaţie de saţietate şi te împiedică astfel să iei mese copioase.
Apa minerală ajută la arderea depozitelor adipoase.
Apa minerală se poate folosi în cure de detoxifiere a ficatului.
DEZAVANTAJE
Apa minerală nu hidratează suficient precum apa plată care poate fi consumată fără probleme în cantităţi mari.
Apa minerală poate cauza arsuri la stomac, balonări dar şi afecţiuni la rinichi cum ar fi nisip sau pietre deoarece are un conţinut ridicat de minerale.
Apa minerală care este îmbuteliată nu mai are aceleaşi proprietăţi ca cea direct de la izvor.
Bulele din apă pot avea un efect iritativ.
Apa minerală poate avea un efect asupra smalţului dinţilor.
Aşadar, apa minerală este bună şi benefică pentru organism atâta timp cât bem cu măsură şi nu înlocuim consumul de apă plată cu cel de apă minerală.