Evul mediu
Europa postromană a continuat să-și dezvolte abilitățile de a crea bijuterii. Celții în special, sunt notați pentru bijuteriile lor, care, în ceea ce privește calitatea, corespund sau depășesc pe cea a imperiului bizantin.
Un exemplu celtic deosebit de frapant îl reprezintă Broșa Tara. Torc a fost comun în toată Europa ca simbol al statutului și al puterii. Începând cu secolul al VIII-lea, armamentul cu pietre prețioase a fost obișnuit pentru bărbați, în timp ce alte bijuterii (cu excepția inelelor signet) păreau a deveni domeniul femeilor.
Obiectele găsite într-un cimitir din secolele VI-VII în apropiere de Chalon-sur-Saône sunt ilustrative. O tânără a fost îngropată cu 2 fibule de argint, un colier (cu monede), brățară, cercei de aur, o pereche de pene, pieptene și o cataramă.
Celții erau specializați în modele continue, în timp ce desenele merovingiene sunt cele mai cunoscute pentru figurile stilizate ale animalelor. Acestea nu erau singurele grupuri cunoscute pentru bijuteriile de calitate.
Succesorul estic al Imperiului Roman, Imperiul Bizantin, a continuat multe dintre metodele romanilor, desi temele religioase au ajuns sa domine. Spre deosebire de romani, de franci și de celți, cu toate acestea, Bizanțul folosea frunze de aur ușor și nu aur solid, iar mai mult accent a fost pus pe pietrele prețioase. Ca și în Occident, bijuteriile bizantine erau purtate de femele mai bogate. La fel ca în alte culturi contemporane, bijuteriile erau îngropate cu proprietarul.
Perioada Renașterii
Renașterea și explorarea au avut un impact semnificativ asupra dezvoltării bijuteriilor în Europa. Până în secolul al 17-lea, creșterea explorării și a comerțului a dus la creșterea disponibilității unei game largi de pietre prețioase, precum și expunerea la arta altor culturi. Având în vedere că, înainte de această perioadă bijuteriile erau construite predominant din aur, acum a crescut popularitatea pietrelor prețioase.
Un exemplu în acest sens îl constituie Cheapside Hoard, stocul de bijuterii ascuns în Londra în timpul perioadei Commonwealth-ului și care nu a fost găsit până în 1912. Acesta conține smarald columbian, topaz, amazonit din Brazilia, turcoaz persan, peridot din Marea Roșie, opal, granat și ametist din Boemia și Ungaria.
Când Napoleon Bonaparte a fost încoronat ca Împărat al Franțeii în 1804, el a reînviat stilul și grandoarea bijuteriilor în Franța. Sub domnia lui Napoleon, bijutierii au introdus cerceii cu diamante, inelele cu diamante, broșa cu diamante si colierul cu diamante. Ambele soții ale lui Napoleon aveau seturi frumoase de bijuterii și le purtau în mod regulat.
O altă tendință de modă reînviată de Napoleon a fost cameo. Imediat după ce a fost văzută coroana decorată, cameo a fost foarte căutată.
