Deși crearea de bijuterii a fost extrem de diversă în vremurile anterioare, mai ales în rândul triburilor barbare, cum ar fi celții, când romanii au cucerit cea mai mare parte a Europei, bijuteriile au fost schimbate, încetul cu încetul cu bijuterii având desene romane. Cel mai obișnuit artefact al Romei timpurii a fost brosa, care a fost folosită pentru a fixa îmbrăcămintea.
Romanii au folosit o gamă variată de materiale pentru bijuteriile lor din resursele lor extinse de pe întreg continentul. Deși au folosit aur cel mai mult, uneori apelau la bronz sau oase, iar în vremurile anterioare, margele de sticlă și perle. Încă din urmă cu 2000 de ani, au importat safirele și diamantele indiene din Sri Lanka și au folosit smaralde și chihlimbar în bijuteriile lor. În Anglia aflată sub jurisdicția romană, lemnul fosilizat numit jet din nordul Angliei era adesea sculptat în bucăți de bijuterii. Italienii timpurii au lucrat în aur brut și au creat coliere, cercei și brățări. De asemenea, au produs pandantive mai mari care ar putea fi umplute cu parfum.
La fel ca grecii, deseori scopul bijuteriilor romane era de a evita „Evil Eye”, dat de alte persoane. Deși femeile purtau o gamă largă de bijuterii, bărbații purtau doar un inel pe deget. Era de așteptat să poarte un singur inel, dar unii oameni romani purtau un inel pe fiecare deget, în timp ce alții nu purtau nimic. După căderea Imperiului Roman, modelele de bijuterii au fost absorbite de țările vecine și de triburi.
Femeile romane erau mari iubitoare pe podoabe și purtau bijuterii din aur pe toate părțile corpului. Ele iubeau luxul, iar bijuteriile pe care le purtau arăta acest lucru.
Mărturii ale bogăției femeilor romane se pot vedea astăzi în colecția expoziției Tezaur de la Muzeul Național de Istorie a României. Bijuteriile lucrate în aur au fost descoperite în Dacia romană și în Scythia Minor (Dobrogea).
În contextul lumii romane, podoabele reprezintă o varietate a artelor miniaturale ale căror principale beneficiare erau femeile care, aşa cum aflăm din prezentarea dezaprobatoare a lui Plinius cel Bătrân, „purtau aur pe braţe şi pe toată întinderea degetelor, la gât, în urechi, în împletitura cozilor”. Bijuteriile bărbaților trebuiau să aibă un aspect mai sobru pentru a le fi acceptată folosirea inelelor şi uneori, în cazul decoraţiilor militare, a colanelor şi a brăţărilor.
