Cu siguranță ați observat această modă și trebuie să recunoașteți că la prima vedere ați fost tentată să spuneți că este o vulgaritate, însă chiar așa este ? Mie mi se pare că lenjeria de corp își schimbă silueta și îmbunătățește modul în care te simți și te miști. Lenjeria este cheia pe care o femeie o are pentru a se simți încrezătoare în ea, însă mult timp nu a stiut să folosească acest obiect. Nu demult sutienul era ascuns sub îmbrăcăminte și orice apariție a acestuia era văzută ca o neglijență a ținutei. Singurul avantaj observat al sutienului era cel al push-up care dădea împresia unor sâni mai mari, însă acum fără burete și cu un pic de dantelă putem fi la fel sau mai sexy si provocatoare.
Chiar dacă este un trend limita până la vulgar este subțire. Această modă nu presupune purtarea sutienului ca atare în public ci doar expunerea unui indiciu al sutienului, fapt ce poate schimba în întregime percepția despre ținuta dumneavoastră. Pentru că părerea celor din jur contează veți învăța să aveți încredere în propria persoană și să fiți îndrăzneață.
Iată câteva moduri în care poți purta sutienul la vedere.
Bralette poate fi purtat pe sub o bluză mai decoltată sau o cămașă și este foarte sexy. Practic nimic indecent nu este la vedere. Tipicul sutien stă ascuns sub haine și se văd doar acele bretele suplimentare sau dantela, însă gândul că ele fac parte din sutien induce ideea unei ținute extravagante și îndrăznețe.
Bustiera din dantelă peste tricouri este tot mai purtată. Obțineți un streed outfit, simplu și la modă.
Cu siguranță ati văzut în magazine rochii despre care ați crezut că sunt mult prea decoltate sau sunt „pentru femeile cu sâni mari”. Greșit. Cu o bustieră le puteți purta, iar dacă aceasta face contrast cu rochia cu atăt mai bine. Efectul e wow !
V-ați întrebat mereu pentru ce sunt tricourile transparente ? Pentru a fi purtate cu sutien dedesupt.
Puloverele largi pot fi purtate de asemenea cu un bralette. Se lasă la vedere doar bretelele și vârfurile cupelor.
Cu siguranță salopetele le-ati purtat întotdeauna cu tricou. Renunțați la tricou ! Alegeți sutienul ! O bustieră este perfectă! Veți arăta sexy și mai senzuală, în același timp nimic indecent nu este la vedere. Puteți asorta inclusiv cu încălțăminte sport.