Care ar putea fi cauzele durerilor pelvine?

331

Durerea pelvină este localizată la nivelul pelvisului și poate iradia spre alte părți ale corpului cum ar fi picioarele sau spatele. Această durere apare foarte frecvent în cazul crampelor menstruale, cu o intensitate mai mică sau mai mare dar care nu durează mult ca durată. Se mai poate simți ca un junghi, senzație de greutate sau de arsursă. Dar ce înseamnă atunci când durerea nu mai încetează sau revine destul de frecvent? Durerea pelvină poate fi dincolo de o manifestare normală și un semn al unei afecțiuni.

Această durere mai poate fi însoțită și de următoarele simptome:
  • sângerări vaginale anormale
  • secreții vaginale anormale
  • lipsa menstruației
  • sângerare după contact sexual
  • urină cu sânge
  • diaree
  • constipație
  • arsuri sau dureri la urinare
  • greață sau vărsături
  • lipsa poftei de mâncare
  • febră și frisoane
Cauzele posibile ale durerii pelvine

Ovulația – în timpul procesului de ovulație pot apărea dureri datorită iritației provocate de eliberarea ovulului.

Colonul iritabil – durerea în cazul colonului iritabil vine însoțită de constipație, balonare și imposibilitatea de a avea scaune.

Boli cu transmitere sexuală – aceste afecțiuni pot da dureri supărătoare în zona pelvină care sunt însoțite și de alte simptome din zona genitală. Cele mai întâlnite boli cu transmitere sexuală care dau dureri sunt gonoreea și chlamydia.

Chisturile ovariene – atunci când ovarele au unul sau mai multe chisturi ovariene acest lucru poate provoca dureri, balonare și senzație de presiune în zona dureroasă.

Boala inflamatorie pelvină – datorită complicațiilor bolilor cu transmitere sexuală apar leziuni la nivelul uterului, ovarelor și trompelor uterine, o cauză frecventă a infertilității care poate da dureri pelvine.

Infecții ale tractului urinar – pe lângă durerea pelvină în cazul acestei afecțiune pot apărea și dureri și arsuri la urinare.

Pietre la rinichi – eliminarea pietrelor prin urină pot genera dureri intense pelvine iar urina poate conține sânge.

Apendicita – pentru persoanele care încă nu s-au operat de apendicită pot apărea dureri și în cazul acesteia, dureri care se resimt în partea dreaptă pelviană, însoțite de greață cu sau fără vărsături și febră.

Acestea pot fi unele afecțiune pe care durerile pelvine le pot da. Este important controlul la medic pentru orice durere care persistă și este însoțită și de alte simptome. Aceste simptome trebuie menționate pentru un diagnostic corect.

 

RASPUNDE

Te rog adauga comentariul tau
Introdu numele tau aici