Cauze posibile ale durerilor de cap

316

Durerea de cap sau cefaleea este o problemă medicală foarte întâlnită cu care se confruntă tot mai multe persoane măcar o dată în viaţă. Aceasta poate afecta pe oricine indiferent de vârsta sau de sex iar durerile pot diferi în intensitate de la o persoană la alta sau în funcţie de factorul declanşator.

Ai dureri de cap frecvente şi nu ştii care ar putea fi cauza? Uneori durerile de cap pot avea o cauza pe care o repetăm constant dar de care nu suntem conştienţi. Unele se pot evita dar din păcatele alte mai greu. Află de mai jos ce cauze pot avea durerile de cap.

Stresul la locul de muncă

Un factor poate fi chiar stresul la locul de muncă. Termenele limită sau orele petrecute peste program cauzează stres astfel şi dureri de cap.

Hidratarea insuficientă

De câte ori bei apă pe zi? Bei cei 2 litri recomandaţi? Dacă stai puţin şi te gândeşti şi descoperi că defapt nu bei atâta apă cât ar trebui pentru organism atunci ai găsit posibila cauză a durerii de cap.

Poziţia incorectă pe scaun dar şi suprasolicitarea ochilor

Cele mai multe locuri de muncă sunt la birou. De cele mai multe ori nu suntem atenţia la poziţia de la birou sau la pauzele pe care trebuie să le luăm pentru a relaxa corpul dar şi ochii care se suprasolicită de la monitor. Şi aceste lucruri pot da constant dureri de cap.

Parfumurile puternice

Fie că ţi-ai schimbat tu parfumul, o colegă de la muncă sau chiar stai într-o încăpere în care doar ce s-a folosit vopsea, toate acestea pot provoca dureri de cap.

Accesoriile folosite pentru prinderea părului sau pe cap

Fie că este vorba despre elastic de păr, bentiţă, pălări sau fesuri toate strâmte, pot cauza dureri de cap. Cel mai bine este să renunţi la acestea.

Fumatul

Chiar dacă nu fumezi tu află că şi fumătorii pasivi pot avea probleme cu durerile de cap de la fumul de ţigară. Nicotina este de vină deoarece cauzează îngustarea vaselor de sânge de la nivelul creierului.

Vinul roşu

Cui nu îi place vinul roşu? Din păcate acesta conţine o substanţă numită tiramină care provoacă dureri de cap.

Nerespectarea programului de masă

Dacă îţi este foame dar ai multă treabă şi amâni sau chiar sari peste masă, este posibil să te alegi cu dureri de cap. Acest lucru se datorează scăderii nivelului de zahăr din sânge.

Alte cauze posibile: cafeina, lipsa de somn, semipreparatele din carne, brânzeturile fine, modificările hormonale, activităţile fizice intense, problemele de vedere, hipertensiunea, efectul advers al unor alimente, mahmureala, loviturile la cap.

RASPUNDE

Te rog adauga comentariul tau
Introdu numele tau aici