Orice femeie își dorește să se îmbrace în așa fel încât ținuta ei să fie demnă de admirație. Cu siguranță ni se întâmplă tuturor ca în fiecare zi să observăm pe stradă măcar o persoană care nu poartă chiar hainele potrivite. În cele mai rele cazuri, vedem femei îmbrăcate vulgar și nepotrivit vârstei lor. Pentru a te asigura că nu faci și tu astfel de greșeli, îți recomand să citești exemplele de mai jos. Dacă te regăsești într-una din situațiile enumerate, sunt sigură că data viitoare vei avea mai multă grijă de aspectul ținutei tale înainte să ieși din casă. Așadar, iată care sunt cele mai des întâlnite gafe pe care le fac femeile atunci când se îmbracă:
- Hainele încărcate
Dacă alegi să porți un tricou cu paiete, mărgele ori ștrasuri, ai grijă că restul ținutei să fie unul destul de simplu. Alege o pereche de blugi sau pantaloni simpli, de preferat într-o culoare uniformă. Nici pantofii de lac nu ar arăta foarte bine în această combinație. De asemenea, bijuteriile ar trebui să fie unele micuțe pentru a avea o ținută de bun gust.
- Combinațiile nefericite
Una dintre cele mai vulgare ținute pe care o poate purta o femeie este cea formată dintr-o fustă scurtă și mulată alături de un top decoltat. Atunci când alegi să îți arăți picioarele, asta în cazul în care sunt unele frumoase, nu îți dezveli și decolteul. Regula se aplică și în celălalt sens: dacă porți ceva destul de decoltat în partea de sus, alege în partea de jos o piesă vestimentară care să îți acopere picioarele. Un top cu un decolteu mare poate fi combinat cu o fustă voluminoasă, iar ținuta va fi una feminină, fără a fi considerată vulgară.
- Lenjeria la vedere
Nimic nu este mai urât decât chiloții care se văd prin pantaloni sau deasupra acestora. Dacă nu vrei să primești priviri și comentarii negative, ai grijă ca lenjeria ta să fie acolo unde trebuie. La fel de inestetică este și lenjeria mult prea strânsă care accentuează kilogramele în plus. Nu doar că este neplăcută la vedere, dar lenjeria prea strânsă îți poate afecta și sănătatea.