Omul trăiește și după moarte prin lucrurile pe care le lasă urmașilor, prin amintirea lui păstrată vie de oamenii într-a căror viață a însemnat ceva, rude, apropiați, admiratori etc. Dacă lăsăm ceva semnificativ în urma noastră, acesta va dăinui pe vecie. Să ne gândim: într-o succesiune a timpului, de mai mult de mii de ani, ca totuși să fii amintit de cineva, pentru ca numele tău să răsune în mințile oamenilor după zeci și chiar sute de ani, trebuie ca activitatea ta de-a lungul vieții să fi fost mai mult decât semnificativă.
Viața unui om înseamnă mult mai mult decât un simplu nume, pentru că fiecare om reprezintă un întreg univers, ba chiar mai mult decât atât, este un cufăr de emoții, experiențe, sentimente, cunoștiințe, credințe….După moartea lui, o perioadă de timp, cei ce l-au cunoscut și-l vor aminti. Însă, după moartea acestora, el va rămâne doar un nume scris pe o piatră funerară, într-un cimitir tăcut, pustiu și sumbru. Toate amintirile, personalitatea, caracterul, sufletul lui, idealurile, ideile de a iubi și de a fi iubit, o întreagă viață se va pierde în van. Singura condiție pentru ca cineva să își amintească de el după zeci sau sute de ani este să lase în urmă ceva. Ne amintim de Eminescu, un faimos geniu literar, datorită operelor lăsate, de amintim de voievozi și împărați din istorie, datorită faptelor de vitejie, lucrurilor bune aduse oamenilor sau clădirilor înființate. Ne amintim de arhitecți celebrii datorită maiestuozității clădirilor proiectate ce dăinuie în sânul omenirii de mii de ani..Nu știm aspecte personale despre toți aceștia, dar le cunoaștem numele, ocupația și obiceiurile ce i-au condus spre a realiza lucruri mărețe. Măcar atât să rămână după o întreagă viață de om… E dureros să realizăm că majoritatea dintre noi se pierd în timp..
La fel de trist mi se pare faptul că autorul unei construcții inedite, despre care a auzit majoritatea locuitorilor acestei planete, o construcție renovată în antichitate, extrem de vizitată și atât de celebră precum Colosseum-ul, să nu fie cunoscut. Acest arhitect a lăsat lumii un dar, ce va rămâne pentru mult timp în picioare, dar numele lui s-a pierdut în neant, fiind acoperit de supremația și fanfaronismul împăraților romani ce au comandat construcția.
Colosseumul este un monument touristic, aflat în centrul Romei, vizitat de foarte mulți 
turiști din toată lumea. El este probabil cea mai impresionantă clădire-ruină a Imperiului Roman. Colosseumul era cea mai mare construcție a vremurilor sale și astăzi este cel mai mare amfiteatru antic care poate fi vizitat in Italia.
Utilitatea construcției era una singură, conformă cu gradul de dezvoltare cultural, intelectuală și personală a majorității: Prizonierii din războaie erau puși să lupte între ei sau cu animale sălbatice. Spectatorii se delectau privind luptele dintre gladiatori și sclavi, uneori chiar și între gladiatori și animale.
Construcția Colosseum-ului
După moartea Împăratului roman Nero, Vespassian a comandat construcția Colosseum-ului, scopul lui fiind acela de a găzdui diverse spectacole, precum și luptele gladiatorilor, impresionante, însângerate și extrem de crude. În arenă, adesea erau introduse și animale, idee ce ne ajută să realizăm cruzimea oamenilor din acea epocă, având în vedere că aceste activități erau ținute pentru amuzamentul populației și, în special, al membrilor dinastiei.
Numele inițial al construcției a fost AMFITEATRUL FLAVIAN, căci Vespasian era fondatorul dinastiei Flavian. Fiul acestuia a continuat după moartea tatălui construcția, a cărei finalizare a avut loc după zece ani, cu ajutorul unei armate de sclavi. Vorbim despre o construcție ce putea adăposti un număr de 50.000 de persoane.
Un amănunt ce stârnește interesul cititorilor sau cel puțin, pe al meu, cu siguranță, este ideea existenței sub Colosseum a unui sistem de camere subterane și bănuite tuneluri. Aceste camere subterane s-au realizat la ordinul lui Domițian, după ce fratele său, Titus, decedase.
Crearea Colosseum-ului
Colosseum-ul continuă să amintească de succesul incredibil al poporului roman în domeniul arhitecturii.
Clădirea posedă caracteristici uimitoare arhitecturale, atât în privința designului interior, cât si cel exterior, detalii care uimesc oamenii moderni. Cu toate acestea, nimeni nu știe cui trebuie să mulțumim, pentru că numele arhitectului este necunoscut, după cum am mai spus.
Având în vedere faptul că aici urmau să aibă loc evenimente sportive, arhitecții au ales forma eliptică tocmai pentru a împiedica jucătorii, mai exact gladiatorii, să se retragă în colțuri în timpul luptelor și pentru a le permite spectatorilor să fie cât mai aproape de centrul acțiunii.
Initial, clădirea a avut trei etaje, însă Marcus Aurelius a mai adaugat unul când a renovat-o 
în anul 230. Primele trei aveau câte 80 de arcade fiecare, ce au fost împărțite prin piloni.
În ceea ce privește materialele de construcție, s-au folosit tuf (o piatră calcaroasă, formată prin acumularea și consolidarea cenușii provenite dintr-un vulcan), cărămidă din argilă roșie (un tip de cărămidă mai mică și mai subțire decât cea folosită în vremurile noastre), opus Cementicium (un fel de beton), ce a reprezentant un „adeziv”.
Pentru interiorul Colosseumului s-a folosit un anumit fel de marmură, travertine, iar pentru podeaua arenei scânduri din lemn.
Podeaua era din lemn, însă deasupra era nisip adus din dealul Monte Mario, astfel încât sângele luptătorilor să fie absorbit înainte de a ajunge la scânduri. Materialele au fost foarte bune, având în vedere că, deși se observă trecerea timpului, Colosseumul este în picioare și astăzi. De asemenea, la etajul arenei existau uși secrete pentru a permite animalelor și gladiatorilor să intre în arenă prin surprindere. Când existau animale în arenă, în jurul podiumului se ridica un gard de lemn pentru a proteja privitorii.
Ierarhia spectatorilor
Bineînțeles, ne amintim umilul aspect potrivit căruia pe acea vreme nici măcar nu exista noțiunea de democrație sau de egalitate, motiv pentru care oamenii importanți ai societății, adică cei bogați, nu se amestecau sub nici o formă cu așa-zisa plebe, adică oamenii de rând, cu o situație financiară modestă, ce nu aveau legături de rudenie cu membrii dinastiei. Astfel încât, această ierarhie se reflecta chiar și în modul de grupare al privitorilor, pe rândurile Colosseum-ului. Datorită rangului superior, regale și apropiații săi se situau pe primul rând, urma rândul celor bogați, iar ultimele aparțineau plebei. Singura asemănare cu vremurile de azi este mecanismul de acces în Colosseum și anume, pe baza prezentării unui fel de card, fiind direcționați apoi spre locul potrivit.
