Cum poţi diminua greţurile din sarcină

407

Greţurile în sarcină sunt foarte întâlnite la majoritatea femeilor aflate mai ales în primul trimestru de sarcină. Aceasta apare mai ales de dimineaţă dar poate apărea şi în celelalte momente ale zilei sau chiar şi noaptea. În general aceste greţuri apar de la 4 săptămâni de sarcină şi pot dura până la 14 săptămâni. Există şi cazuri însă foarte rare în care greaţa pune stăpânire pe toată perioada de sarcină.

Greaţa mai poate fi asociată şi cu alte simptome cum ar fi chiar vărsăturile, lipsa poftei de mâncare sau chiar anxietate şi depresie. Desigur, ca orice alt fel de greaţă acestea pot afecta calitatea vieţii, gravidele nu mai pot să îndeplinească cu succes sarcinile de muncă sau le este afectată socializarea.

Din ce cauză apar greţurile în sarcină?

Cauzele sunt numeroase însă nu este cazul să te îngrijorezi deoarece nu este un semn de boală ci este doar un simptom al sarcinii. Se crede însă ca apare pe baza unei combinaţii dintre factorii metabolici şi cei fizici dar mai ales cei hormonali. Astfel putem numi următoarele posibile cauze:

  • influenţa carbohidraţilor asupra metabolismului
  • schimbările chimice şi fizice ale corpului
  • fluctuaţii ale tensiunii arteriale
  • nivelul ridicat de estrogen

Trebuie să ştii faptul că greţurile nu afectează fătul, însă daci vărsăturile sunt foarte dese te pot duce la deshidratare ceea ce implică un efort în plus de a avea grijă de tine şi de sănătatea copilului.

Ce putem face pentru a diminua aceste greţuri?

Nu mânca foarte mult, ia întotdeauna mese mici şi dese, mai ales dacă în momentul acela îţi este greaţă.

Este foarte important să dormi atunci când organismul o cere deoarece suprasolicitarea poate să afecteze sarcina.

Ţine alături de tine o gustare. Poate fi un pachet de biscuiţi simpli sau pâine prăjită. Poţi mânca puţin înainte să te dai jos din pat dacă asta te ajută.

Este posibil ca anumite arome cum ar fi menta sau lămâia să îţi placă şi te pot ajuta atunci când ai greaţă.

Poţi bea ceai de ghimbir deoarece acesta este foarte bun pentru a ameliora greţurile din sarcină.

Ai grijă să te hidratezi zilnic, mai ales să bei multă apă deoarece şi lipsa hidratării poate produce greaţa.

RASPUNDE

Te rog adauga comentariul tau
Introdu numele tau aici