Cum să îţi îngrijeşti pielea în sezonul rece

433

Atunci când sezonul friguros se instalează nu trebuie doar să avem grijă să ne schimbăm hainele subţiri. Trebuie să ne preocupăm de piele care devine şi aceasta sensibilă în faţa temperaturilor scăzute, a vântului sau a diferenţelor de temperaturi la care este supusă. Chiar dacă pielea ta încă nu dă semne că ar avea nevoie de îngrijiri speciale, este necesar să fie protejată şi hidratată tot timpul. Ce se întâmplă dacă pielea nu este suficient de îngrijită? Va deveni uscată, iritată şi se crapă. Pe lângă aspectul inestetic putem simţi şi usturimi, deci şi un disconfort fizic. Până la urmă hai să vedem cum poţi să ai grijă de pielea ta în sezonul rece.

Evită apa fierbinte

Deşi este foarte tentant să stai sub duş cât mai mult şi mai ales sub apă fierbinte, trebuie să limitezi acest obicei. Pielea este deja uscată de la frig iar caldura excesivă nu face decât să o usuce şi mai tare, provocând chiar mâncărimi.

Foloseşte îmbrăcăminte adecvată

Atunci când este ger sau vânt este bine să îţi protejezi mâinile şi faţa cu mănuşi şi cu fular. Această protecţie este foarte bună pentru evitarea degerăturilor dar ajută şi la combatarea a unei uscări şi mai mare a pielii.

Hidratează

Hidratarea pielii este foarte importantă în sezonul rece. Alege creme hidratante cât mai naturale care se potrivesc tipului tău de piele. Acestea trebuie să aibă proprietăţi puternic hidratante din plante şi vitamine. Poartă cu tine în geantă mereu o cremă de mâini.

Exfoliază

Nu vorbim despre exfolieri dure pentru că acestea vor usca şi mai tare pielea. Este necesară îndepărtarea celulelor moarte înainte de a hidrata pielea, asta pentru a pătrunde corect crema în piele. Este recomandat ca exfolierea să se realizeze seara.

Protejează buzele

Să nu uităm că şi ele sunt foarte expuse la vremea friguroasă, se pot usca şi astfel pot provoca chiar răni inestetice dar şi inconfortabile. Foloseşte un balsam de buze de fiecare dată când ieşi din casă. Nu uita nici să ai unul mereu la tine pentru a-l folosi la nevoie.

RASPUNDE

Te rog adauga comentariul tau
Introdu numele tau aici