Despre Coreea de Sud – un loc diferit

566

Coreea de Sud sau ţara dimineţilor liniştite” este o ţară numai bună de vizitat dacă te pasionează partea aceasta a lumii şi a culturii. Calităţile ei bune se referă măncarea uimitoare, tehnologia avansată, multe locuri comerciale şi norme culturale diferite faţă de ceea ce suntem noi învăţaţi.

De ce este „ţara dimineţilor liniştite”? Pentru că locurile pitoreşti îţi oferă un peisaj de nedescris iar munţii şi râurile îţi vor face o vacanţă de vis. Dacă vrei să vizitezi şi locuri istorice află că aici se află multe temple budiste, cetăţi medievale, palate regale, numeroase muzee dar şi obiecte arheologice. Dacă vrei să faci multe poze copacilor înfloriţi atunci trebuie să mergi primăvara atunci când copacii sunt foarte coloraţi.

Capitala se află la Seul, o fostă reşedinţă a dinastiei regale coreene dar şi unul dintre cele mai mari oraşe ale lumii unde s-au păstrat palatele, templele şi obiectele de artă de atunci. Tot aici are loc în fiecare an Festivalul Internaţional de Artă de la Seul unde se adună o mulţime de lucrări ale artistilor contemporani veniţi din multe ţări.

Lucruri interesante despre Coreea de Sud

  • în această ţară este un lucru de apreciat dacă arăţi respectul faţă de oamenii mai în vârstă şi in general indiferent de statutul lor, salutându-i
  • coreeni se spală mereu pe dinţi deoarece aici îngrijirea dentară este foarte scumpă
  • meseria de profesor este foarte bine plătită dar şi valoroasă în acelaşi timp
  • coreencele depun destul efort pentru a arăta bine şi acordă atenţie pielii şi părului
  • aici au sediul cele mai mari şi importante companii ale lumii precum LG sau Samsung
  • populaţia este alcătuită din 99.9% coreeni
  • din anul 1998 aici există anual un festival al noroiului unde distracţia nu lipseşte
  • aici se fac foarte multe livrări de fast food la domiciliu
  • magazinele din mall sunt deschise până la ora 4 dimineaţa
  • aici condiţiile de studii sunt foarte bune, universităţile sunt foarte moderne
  • Coreea de Sud este a 12-a putere economică a lumii
  • cartofii dulci sunt foarte consumaţi de către coreeni
  • capitala Coreei de Sud este a doua zonă din lume metropolitană după Tokio
  • cifra 4 este considerată aducătoare de ghinion
  • aici se fac multe operaţii estetice, coreenii fiind obsedaţi de ideea de perfecţiune

 

 

RASPUNDE

Te rog adauga comentariul tau
Introdu numele tau aici