Greșeli pe care le faci atunci când vrei să ascunzi un coș

Atunci când ai un coș pe față ai impresia că toată lumea se uită fix în acel loc așa că încerci cu tot posibilul să îl ascunzii. Dar dacă nu îl acoperi corect, este posibil să obții exact efectul opus, și anume să îl accentuezi mai mult decât era. Tocmai de aceea, ne-am decis să îți prezentăm cele mai des întâlnite greșeli legate de acoperirea coșilor și cum le poți evita. Iată care sunt acestea:

  • Aplici prea mult produs, prea repede.

Atunci când vine vorba de baza machiajului, cu cât porți mai puțin cu atât mai natural pare machiajul tău. Dacă pui o cantitate mare de corector pe coșul enervant încă din prima aplicare, riști să scoți în evidență zona cu probleme și să atragi atenția asupra coșului. În cazul în care simți nevoia să aplici mai mult corector, încearcă să faci acest lucru în straturi, după ce te-ai asigurat că stratul precedent a intrat deja în piele.

Makeup revolution conceal and define concealer first impressions.

  • Folosești o culoare mult prea deschisă.

Culorile deschise atrag lumina și scot în evidență zona respectivă, în timp ce un corector mai închis va umbri coșul. Desigur, nu trebuie să folosești un corector mult prea închis față de culoarea pielii tale, ci unul într-o nuanță asemănătoare.

L.A Girl Pro concealers for dark skin women @Mishamodern

  • Nu blenduiești suficient.

Atunci când aplici corector peste un coș, nu uita să îl blenduiești în piele pentru a obține un aspect natural. Dacă pui o pată de corector peste zona problematică și l lași neblenduit, acest lucru se va observa, iar atenția va fi atrasă asupra acelei zone.

Beauty Sponge Blender - Make Up Blender Sponge - Pick Your Own! Make Up Addict Gift, Beauty Gift For Her, Wedding Gifts Under 5. affilink #beauty #beautyblender #makeup #etsy

  • Nu îți exfoliezi tenul.

Exfolierea tenului te ajută să scapi de pielea moartă, iar machiajul se va așeza mult mai bine pe față, mai ales în cazul ai coșuri.

Homemade exfoliator/face scrub. coconut oil and brown sugar.

  • Încerci să storci coșul.

Știu că este greu să te stăpânești să nu îți atingi coșurile cu degetele, dar atunci când încerci să le storci nu faci decât să agravezi problema. Pielea se va irita, iar machiajul va intra în rana deschisă pe care ai creat-o.

Imagini pentru storci coș

  • Aplici corectorul cu degetele.

În cazul în care vrei să acopri un coș, folosește o pensulă pentru aplicarea corectorului. Este mult mai igienic, iar produsul se va așeza mai bine.

Imagine similară

  • Nu folosești primer.

Dacă vrei să un aspect frumos al tenului atunci când te machiezi, atunci un primer va fi unul dintre produsele esențiale în machiaj. Te ajută să îți uniformizezi tenul, să micșorezi porii, iar machiajul se va așeza mai bine pe ten.

Benefit POREfessional  By far my FAVORITE! It seriously does the job it was made for!

 

RASPUNDE

Te rog adauga comentariul tau
Introdu numele tau aici