Machiajul ochilor de pisică este unul dintre preferatele femeilor. Iar asta se întâmplă datorită faptului că un astfel de machiaj este simplu de realizat, este potrivit în foarte multe ocazii, atât pentru zi cât și pentru seară și oferă un aer sexy. Dacă te-ai plictisit de clasicele codițe de tuș, iată în câte feluri îți poți realiza un astfel de machiaj:
- Linii grafice
Dacă vrei să ieși din banalitate cu liniile simple de tuș, atunci încearcă niște linii grafice mai groase, asemeni unui triunghi. Deși pare ceva simplu, este un machiaj de efect.
- Codițe duble
Din nou, o variantă destul de simplă, dar care nu va trece neobsevată. Existinde clasicul machiaj al ochilor de pisică la două linii paralele în colțul exterior al ochiului. Pentru un efect mai intens, trasează o linie cu un creion alb între cele două linii negre. Poți folosi această tehnică, atât într-un machiaj de zi, cât și de seară.
- Linii aurii
Machiajul ochilor de pisică nu înseamnă doar tuș negru. În locul obișnuitelor codițe de tuș negru, poți încerca un tuș auriu. Machiajul ochilor de pisică nu a fost niciodată mai simplu și mai rapid. În plus, aceasta este o variantă foarte ușor de realizat și într-un timp foarte scurt pentru un machiaj de petrecere.
- Smokey și sexy
Acum că am stabilit deja că machiajul ochilor de pisică nu înseamnă doar linii negre de tuș, putem vorbi și despre un machiaj smokey fără codițe de tuș. Poți realiza un machiaj ochi de pisică cu ajutorul unui fard mai închis. Aplică pe întreaga pleoape combinația de farduri preferată, iar apoi, cu o pensulă subțire realizează o linie asemănătoare cu cea de tuș, doar că vei folosi un fard închis la culoare. Ai grijă ca fardul închis să fie vizibil în colțul exterior al ochiului, iar în colțul opus să pară destul de șters. Pentru un astfel de efect ai nevoie ca fardurile să fie blenduite destul de bine.
- Două linii de tuș
Știu că sună ca ceva despre care am mai vorbit deja, dar nu este chiar așa. De această dată nu este vorba de două codițe de tuș, una pe pleoapa superioară, iar cealaltă pe pleoapa inferioară. Acum vorbim despre două linii diferite de tuș, ambele trasate pe pleoapa de sus. În funcție de cea de-a doua linie, acest machiaj ochi de pisică poate să fie atât de zi, cât și de seară. Privește imaginea următoare pentru a înțelege mai bine despre ce este vorba.