Se apropie momentul unei seri de neuitat la care trebuie să participi. Rochia este pregătită şi nu mai trebuie decât să te machiezi. Aici trebuie să acorzi mare atenţie mai ales dacă vrei să fii o apariţie de neuitat. De ce? Pentru ca machiajul este foarte important şi mult mai important este cum îl asortezi cu rochia pe care o porţi.
Culoarea rochiei este foarte decisivă în alegerea machiajului pe care urmează să îl porţi. Dincolo de culoare este necesar să te orientezi şi spre stilul rochiei: pentru o rochie serioasă machiajul trebuie să fie la fel de serios iar pentru o rochie sexy machiajul trebuie să fie pe măsură. Dar hai să vedem mai exact ce fel de machiaj trebuie să îţi faci în funcţie de culoarea rochiei:
Machiajul pentru rochia roşie
Pentru această culoare este de preferat un machiaj neutru în culori cum ar fi gri sau maro iar ochii pot fi conturaţi cu un creion negru. Rochia roşie este foarte sexy în general dar dacă vrei un machiaj mai îndrăzneţ foloseşte un ruj la fel de roşu ca şi rochia.
Machiajul pentru rochia albastră
Dacă ai o rochie albastră atunci poţi folosi un fard de ochi argintiu şi poţi contura ochii cu un creion sau tuş negru. Se poate folosi şi un fard albastru mat iar la baza pleoapelor conturează un creion maro închis. Buzele pot fi de culoare pielii dar un ruj mat.
Machiajul pentru rochia albă
Când vine vorba despre machiajul pentru rochia albă acesta poate fi foarte diversificat. Culorile pot fi cele care îţi plac ţie dar să ţii cont de culoarea părului, al genţii sau al pantofilor.
Machiajul pentru rochia verde
Pentru rochia verde alege nuanţele de mov sau de gri iar buzele în nuanţă de piersică. Poţi folosi şi aurii deschis pentru pleoape şi un rimel negru. Nu trebuie să te fereşti nici de un verde la ochi dacă vrei să mergi pe aceeaşi culoare.
Machiajul pentru rochia roz
Machiajul ochilor trebuie să fie unul strălucitor iar dacă vrei poţi pune chiar şi roz pe pleoape. Buzele pot fi lăsate cât mai natural în culoarea pielii, un roz deschis sau un gloss.
Machiajul pentru rochia neagră
Rochia neagră este foarte purtată şi pentru ea există numeroase tipuri de machiaj. Poţi alege un fard închis cu un ruj nude sau un fard natural cu un ruj intens.