Scapă rapid de durerile menstruale cu ajutorul plantelor

Cu toatele știm despre ce e vorba. De la cele mai tinere și până la cele mai vârstnice. E vorba de durerea aceea puternică, durere ce te face să te chircesti și să nu-ți mai dorești altceva decât să treacă odată. Destulă vreme femeile nici măcar n-au putut să ia o pastilă și să scape. Pentru că acest tip de pastile nu exista. Acum le avem, dar reacțiile adverse și compozițiile chimice ale pastilelor de acest gen ne cam pun pe gânduri. Un argument în plus să mizăm pe remedii naturiste în cazul durerilor menstruale, dacă le avem la îndemână. Și pe o alimentație atent gestionată.

Cum poți să previi durerile menstruale?

Înainte de toate, printr-o alimentație echilibrată cu dozare corectă a vitaminelor. E indicat să nu abuzezi de sare în general, cu atât mai puțin în zilelele de menstruație. De asemenea, să nu consumi cafea. Pentru că aceasta accelerează circulația și accentuează durerea. Mai poți să faci gimnastică de întreținere, pentru că așa musculatura ta nu se va mai inflama cu ușurință. Zilele speciale te vor găsi gata să le “combați” pe toate planurile.

Cum poți să reduci durerile cu ajutorul plantelor?

Sunt mai multe remedii din natură la care poți să apelezi. Cea mai indicată pare să fie Traista Ciobanului. O poți folosi în caz de dureri menstruale, hemoragii și de prezența unor fibroame uterine. De asemenea, planta (conținutul său de tanin) ajută la sănătatea întregului aparat genital femeiesc, mai ales a uterului. Așadar, fă-ți rezerve cu această plantă. O poți cumpăra din plafare, din piețe de la țărani sau o poți culege singură dacă locuiești în zone rurale (mai ales montane). Ghimbirul este și el foarte bun pentru durerile menstruale, atât în prevenție cât și în diminuarea acestora. Dar e important să nu consumi foarte mult pe zi (o feliuță e suficientă, sau un ceai/infuzie). Ceaiul de salvie reduce durerile, scade hemoragia și combate țesutul adipos (cel de care toate vrem să scăpăm). Mărarul reglează menstruația, constribuie la dezvoltarea formelor feminine și… încetinește creșterea părului de pe corp. Ia uite câte beneficii! Nici nu le știai, așa-i?

În concluzie

Înainte să te grăbești să iei chimicale de la farmacie, mai bine mergi direct la plafar să iei remedii din natură. Sau fă-ți propria farmacie verde, dacă ai acces la aceste plante. Chiar merită un pic de efort ca să le ai luni de zile la îndemână.

 

Hand image created by Dragana_Gordic – Freepik.com

RASPUNDE

Te rog adauga comentariul tau
Introdu numele tau aici