Se spune că cei mai mulți dintre noi suntem influențați de vreme și asta se reflectă în starea noastră de spirit. Chiar și noi ajungem să ne scuzăm de multe ori pasele proaste prin schimbările de temperatură. Chiar și așa vremea rea de afară nu trebuie să ne influențeze ținutele. Ploile nu sunt o scuză pentru a pune pe noi ce prindem mai repede la mână din șifonier. Veți fi admirată cu mult mai mult dacă în astfel de zile ținutele voastre ar fi glam și pline de inspirație. De asta trebuie să aveți grijă ca la inceputul toamnei să nu vă lipsească din șifonier trench-urile, puloverele, cizmele cu toc, dar și cele de cauciuc și umbrelele cât mai stilizate.
Chiar dacă plouă nu trebuie să renunțați la fustă. Dacă temperaturile sunt scăzute apelați la ciorapi grosi pe care să îi puteți asorta cu cizmele de cauciuc sau cele cu toc. Cu aceste piese puteți obține o ținută elegantă chiar și în zilele ploioase. Asortați fusta cu o cămasă, iar apoi cu un trench. Pentru o astfel de ținută este recomandată o umbrelă simplă. Pentru lejeritate puteți apela la o rochită scurtă, cea lungă este foarte probabil să o murdăriți ușor. În funcție de stilul abordat puteți purta rochița cu cizme cu toc sau cele de cauciuc ori sacou, geacă de piele sau de jeans.
Ținutele casual vă permit să apelați la culori mai țipătoare precum albastru, galben, vede, roz. Puteți folosi o geacă impermeabilă drept pată de culoare sau chiar cizme de cauciuc și umbrela.
Dacă temperatura este ridicată puteți opta pentru un singur pulover oversize pentru a avea o ținută lejeră si totodată nu foarte pretențioasă. Este o ținută bună pentru birou, însă nu foarte elegantă.
Dacă nu aveți la îndemână o umbrelă, nu vă sfiiți să purtatî o căciulă, este o variantă mult mai bună decât o coafură stricată.
Cea mai comodă variantă este cea în care folosiți pantalonul, însă chiar și așa nu lăsați impresia unei ținute încropite. Folosiți un pardesiu cu care veți putea obține o ținută casual sau office, totul depinde de restul accesoriilor.