Ni se întâmplă să ne simțim obosite. Întemeiat, în urma unui efort fizic sau intelectual. Sau… neîntemeiat. Mai jos vom menționa 4 cauze pentru care ne simțim obosite și nu le-am lua niciodată în serios, dacă specialiștii nu ne-ar atrage atenția în privința lor.
Deshidratarea
Toată lumea știe că organismul nostru este format din 70% apă. Orice dezechilibru la nivelul hidratării are consecințe neplăcute. Printre cele mai comune consecințe ale deshidratării se numără oboseala, starea de vlaguire și de neputință. Consumă minim 2l de apă pe zi. Dacă ești suprasolicitată în vreun fel, va trebui să crești această cantitate până la un nivel la care să ai o stare de bine.
Telefonul
Telefonul și alte gadget-uri par să nu aibă legătură directă cu starea noastră de oboseală, dar de fapt au. Ele împiedică formarea melatoninei, un hormon al somnului, din cauza luminii albastre pe care o emit. Închide orice gadget ai în jur sau în casă înainte să mergi la culcare. Dacă vrei cu adevărat să te odihnești și să nu fi trezită când nu vrei de vreun apel telefonic, vreun SMS sau vreun e-mail. Apără-ți dreptul la un somn normal, odihnitor.
Medicația
Unele boli necesită tratamente care au ca reacție adversă starea de oboseală. Dar sunt și boli nediagnosticate care au ca simptome starea de oboseală (afecțiunile tiroidei, de exemplu). Dacă nu urmezi un tratament anume care include și oboseala ca reacție adversă, faptul că ești mereu obosită e un semnal care trebuie luat în serios. Mergi la medic pentru analize și investigații. Poți avea surprize serioase dacă nu o faci.
Nivel scăzut al fierului
Ai început de curând vreo dietă? Ai schimbat ceva în alimentația cotidiană? Dacă da, ai grijă! Oboseala poate fi un semnal că fierul din organism se află la un nivel scăzut (anemie). Echilibrează-ți alimentația cu multe legume și fructe proaspete. N-ar fi rău să mergi la plafar și să ceri capsule cu fier sau extracte naturale din plante care să-ți compenseze necesarul.
In fiecare an ar trebui să mergem la medic pentru analize. Dacă toate rezultatele sunt bune, avem un prilej de bucurie. Dacă nu, măcar o problemă a fost semnalată în scurt timp și poate fi tratată cu rezultate bune. Majoritatea analizelor anuale sunt gratuite cu trimitere de la medicul de familie și nu presupune decât recoltarea probelor și analiza rezultatelor – 2 drumuri la medic. Chiar merită!
Education image created by Freepik