A venit vara iar cu ea odată şi aşteptatul concediu. De cele mai multe ori noi femeile vrem să mergem la mare atunci când vine vara. Ne place să facem baie dar în special să ne bronzăm, mai ales dacă nu suntem adeptele solarelor. Vara şi statul la plajă este un prilej bun pentru un bronz suficient de remarcabil pe care ni-l putem etala si după ce se termină vacanţa.
Cu siguranţă ştii deja că expunerea la soare este benefică şi pentru sănătatea organismului dar trebuie repectate anumite limite deoarece excesul poate chiar dăuna. Acest lucru trebuie avut în vedere şi când doreşti să renunţi la sutien pentru un bronz uniform. Atunci când faci topless trebuie să ai mare grijă deoarece aceasta este zona în care se instalează cel mai repede cancerul de piele. În nici un caz nu trebuie să te expui la soare fără un factor de protecţie UV.
Ce se întâmplă mai exact dacă nu folosim cremă de protecţie? Atunci când glandele mamare sunt expuse la radiaţiile solare se poate produce un dezechilibru hormonal la nivelul estrogenului şi progesteronului. Un alt efect poate fi hiperpigmentarea, aspectul îmbătrânit al pielii.
Cum să faci corect topless
- este indicat să faci topless doar până la 10 dimineaţa când radiaţiile soarelui nu sunt atât de puternice
- perioada de expunere trebuie să fie maxim de 30 de minute iar apoi se aplică o cremă hidratantă
- expunerea la soare se face în mod progresiv. În prima zi de plajă stai doar 10 minute, a doua zi 30 minute şi tot aşa
- pentru zona de topless foloseşte un factor de protecţie foarte ridicat, chiar 50
Ce avantaje poate avea expunerea la soare fără sutien
În primul rând este bine să ne expunem pielea la soare în general deoarece acesta ajută stimularea de producţie de vitamina D. Acest lucru este util şi în cazul topless-ului. Vitamina D este foarte importantă pentru organism deoarece susţine întregul sistem imunitar, reglează tensiunea arterială şi susţine sistemul osos.