Când plecăm în vacanță vrem să ne luăm cât mai multe lucruri cu noi pentru că nu se știe de ce anume avem nevoie. Totodată ne dorim să ținem cont de frumusețea noastră și pentru acest lucru pe lângă haine avem nevoie de produsele pentru machiaj. Știm că un bagaj foarte încărcat nu ne va ajuta fiind foarte greu dar și pentru faptul că nu ne vom folosi de toate lucrurile. Renunță să mai întrebi ce iei cu tine în vacanță atunci când vine vorba de machiaj! Mai jos îți prezentăm produsele pe care este esențial să le iei cu tine în bagajul de vacanță, fie că te duci la munte sau la mare.
1. cremă de față, pentru că hidratarea este foarte importantă pe soare sau pe frig
2. fond de ten, dacă are și factor de protecție cu atât mai bine pentru că te va proteja întreaga zi. Aplicarea acestuia se face într-un strat pentru a nu încărca fața
3. corector, nu se știe niciodată când apare un coș, de exemplu, dar și pentru a acoperi imperfecțiunile tenului
4. demachiant/șervețele demachiante, nu trebuie să lipsească niciodată din trusă atunci când te machiezi
5. rimel, mai ales dacă mergi la mare sau este foarte cald afară alege unul waterproof
6. balsam de buze, pentru protejarea buzelor și hidratarea lor
7. ruj, pentru serile de plimbare și pentru a-ți da un plus de eleganță. Nu îți lua mai multe rujuri unu maxim două care nu sunt foarte stridente ca cele de purtat în club
8. fard de obraz, pentru un aspect natural și pentru a-ți însenina tenul
9. fard de pleoape, o trusă care să aibă culorile pe care le folosești mai des, de preferat să nu fie prea stridente. Alege o trusă mic, nu una foarte mare pentru că oricum nu vei folosi toate culorile
10. creion de ochi sau tuș de ochi, pentru ca machiajul să fie complet. Nu trebuie neapărat să fie negru, poți alege și culori deschise