Depresia este o afecţiune psihică foarte întâlnită în zilele noastre. Majoritatea oamenilor întâlnesc în viaţa lor măcar un moment deprimant sau chiar depresiv. Problema este că de cele mai multe ori nu recunoaştem semnele pe care acesta ni le poate da. Este foarte important să depistăm la timp o depresie. Din păcate acest lucru nu prea se realizeză datorită prejudecăţilor care încă mai există referitoare la problemele de natură psihică.
Simptomele depresiei deja sunt cunoscute: tristeţe accentuată, insomnii, izolare socială, apatie, lipsa chefului de viaţă iar în situaţiile mai grave se poate ajunge la suicid. Dar oare există simptome care pot prevesti depresia? Acestea ar putea fi următoarele:
1. Te trezești de la un timp foarte devreme. Insomniile sunt foarte frecvente în depresie iar faptul că te trezești foarte devreme și nu mai poți dormi poate fi un început în ceea ce o privește această afecțiune.
2. Nu mai faci ceea ce îți place. Hobby-urile sunt niște activități pe care oricine le face cu drag și cu nerăbdare. Dacă simți că ți-ai pierdut interesul pentru lucrurile care îți plăceau cândva poate fi un semn că ești deprimată.
3. Acumulezi kilograme în plus sau slăbești mult. Depresia se poate manifesta prin lipsa apetitului așadar un consum alimentar mai scăzut însă există și persoane care atunci când se simt deprimante mănâncă mai mult.
4. Nu te poți concentra. Dacă îți este greu să faci față sarcinilor de la muncă, de exemplu, înseamnă că poți avea un început de depresie, aceasta afectând semnificativ calitatea vieții chiar și capacitățile de concentrare și de a lua decizii.
5. Ești mai nervoasă și irascibilă. De obicei stările frecvente de iritabilitate ce crează conflicte cu cei din jur, mai ales furia care știm că face rău atât ție cât și persoanelor apropiate, pot fi un semn al depresiei. Agitația nefirească trebuie să îți pună un semn de întrebare.
Orice schimbare pe care o observi la tine și care durează de ceva vreme este bine să o iei ca pe o alertă. Dincolo de analizele și controalele medicale asupra sănătății fizice nu uita și de psihicul tău care și el poate avea de suferit, mai ales că trăim înconjurați de stres.